Consiliul Audiovizualului (CA) interpretează drept „recomandări” sesizările Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) privind încălcările admise de mai multe posturi TV în campania electorală pentru alegerile generale locale și cele parlamentare din 20 octombrie. Deși anunță că va ține cont de constatările din rapoartele de monitorizare, autoritatea nu a sancționat mai mulți radiodifuzori care au demonstrat partizanat politic, favorizând sau defavorizând anumiți candidați.
Răspunsurile CA vin după ce CJI a expediat mai multe sesizări în legătură cu încălcările pe care le-a depistat pe parcursul monitorizării a 10 radiodifuzori. Primul raport de monitorizare a constatat faptul că majoritatea posturilor de televiziune au reflectat neutru campania electorală, dar câteva dintre acestea au demonstrat partizanat politic, favorizând sau defavorizând anumiți concurenți electorali, sau limitându-se la o singură sursă de informație. Astfel, Televiziunea Centrală a favorizat reprezentanții Partidului Politic Șor; radiodifuzorii naționali Prime TV și Publika TV l-au defavorizat pe candidatul ACUM/PAS/PPDA Andrei Năstase, prin selecția contextului negativ al știrilor care îl vizează; NTV Moldova și Accent TV l-au promovat masiv pe candidatul PSRM Ion Ceban.
„În caz de necesitate, CA va dispune verificarea situațiilor în care furnizorii de servicii media admit derogări de la cadrul legal în procesul de reflectare a campaniei electorale”, se spune în răspunsul semnat de președintele Consiliului, Dragoș Vicol, adăugând că „propunerile și sugestiile poartă un caracter de recomandare”.
În document se mai precizează că CA este obligat să prezinte Comisiei Electorale Centrale, o dată la două săptămâni, rapoarte de monitorizare a modului de reflectare a campaniei electorale doar de către radiodifuzorii naționali.
Aceeași reacție transpare și în alte trei scrisori ale Consiliului Audiovizualului trimise drept răspuns la petițiile expediate de CJI pe parcursul lunii octombrie 2019.
Reamintim că, în cadrul Coaliției Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte, CJI a monitorizat, în perioada 20 septembrie – 2 noiembrie, 10 radiodifuzori: Prime TV, Publika TV, Jurnal TV, RTR Moldova, NTV Moldova, Accent TV, Pro TV, TV 8, RTR Moldova și Televiziunea Centrală. Organizația de media a prezentat public cinci rapoarte de monitorizare, pe care le-a expediat săptămânal Consiliului Audiovizualului, sesizând autoritatea de reglementare în audiovizual cu privire la încălcările depistate și solicitându-i să aplice sancțiuni față de posturile care nu au respectat legislația în vigoare.