AO „Media Alternativa”, deținătoarea de licență a postului de televiziune TV8, infirmă cele expuse în sesizarea unui telespectator care, prin intermediul „Platformei T(V)E Privește!”, a semnalat difuzarea a două filme cu încălcarea criteriilor de clasificare a programelor audiovizuale. Într-un răspuns expediat Centrului pentru Jurnalism Independent, redacția declară că, de fapt, pe post au fost puse versiunile televizate, și nu cele cinematografice; respectiv, scenele de violență nu au fost prezente în conținutul televizat. Postul TV8 califică notificarea respectivă drept nefondată și rău-intenționată.
Menționăm că, potrivit telespectatorului, la data de 11 iunie și 06 iulie curent, în orele amiezii (intervalul 12:00-14:00), la postul de televiziune TV8 au fost difuzate producții cinematografice ce au inclus secvențe de violență, ce pot avea impact negativ asupra copiilor. Prima sesizare se referă la difuzarea filmului artistic „Ashby” (o producție americană) ce ar conține discuții despre sex, inclusiv în rândul adolescenților, și care, potrivit Sistemului de evaluare a filmului Motion Picture Association utilizată în Statele Unite, are clasificarea R (Restricționat), ceea ce înseamnă că programul vizat este interzis minorilor cu vârsta mai mică de 17 ani sau poate fi vizionat de copii doar însoțit de părinte / tutore adult.
Scene de violență fizică și psihică sunt menționate și în cea de-a doua sesizare, care se referă la filmul „Filmări în Palermo” / „Съемки в Палермо”. Autorul sesizării atrage atenția asupra clasificării eronate a filmului, precizând că producția cinematografică a inclus momente de groază, inacceptabile pentru copii. Totodată, în opinia reclamantului, „postul TV8 a difuzat filmul cu semnul de avertizare AP, în timp ce producătorii din Germania l-au marcat cu semnul 12+, iar conform altor clasificări este însoțit de semnul de avertizare 18+”.
Urmare a notificării transmise de Centrul pentru Jurnalism Independent în adresa postului TV8 cu privire Ia sesizările înregistrate pe „Platforma T(V)E Privește!”, AO „Media Alternativa”, fondatoarea postului de televiziune TV8 ne-a comunicat că, în procesul de selecție a operelor cinematografice, incluse în grila de programe a postului de televiziune, se ține cont cu rigurozitate de prevederile legale și că „majoritatea operelor cinematografice difuzate în timpul zilei sunt varianta TV, cu restricția AP – acordul părinților. (…) Cât privește clasificările oficiale ce pot fi ușor identificate pe site-uri oficiale (n.r.: la care face referință telespectatorul), este important de menționat că orele restricționate de difuzare nu sunt armonizate și diferă în toate țările europene”, se arată în scrisoarea TV8, care face trimitere la un studiu în domeniu realizat de Observatorul European al Audiovizualului. Postul a combătut afirmația că potrivit unor clasificări filmul „Съемки в Палермо” ar trebui însoțit de semnul de avertizare 18+. De notat că, în urma vizionării filmului, echipa „T(V)E Privește!” nu a identificat scene de violență psihică sau fizică care ar putea afecta emoțional copiii, ceea ce confirmă că, spre deosebire de versiunea cinematografică a filmelor, în cea televizată / difuzată la postul TV8, secvențele de violență au fost omise.
T(V)E Privește! încurajează în continuare consumatorii de media să raporteze cazurile pe care le consideră problematice în timpul când vizionează diverse programe audiovizuale. Totodată, contăm pe buna credință a telespectatorilor și îi îndemnăm să raporteze doar conținutul neconform cu legislația difuzat de posturile de televiziune locale, nu și cele difuzate în cinematografe.
Încălcările sesizate pot fi raportate completând un formular la rubrica Depune o plângere în care va fi indicată denumirea postului, denumirea și ora programului/emisiunii şi încălcarea ce a fost admisă/observată. Echipa platformei va notifica redacțiile vizate și va verifica conținutul raportat pentru a stabili conformitatea acestuia cu prevederile legale și deontologice. Ulterior, în funcție de gravitatea încălcărilor, pot fi formulate petiții către Consiliul Audiovizualului.
Sursa foto: Paginademedia.ro