ITV, notificat de CJI pe marginea unei producții cinematografice cu impact negativ asupra copiilor

Prin intermediul Platformei T(V)E Privește!, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a fost sesizat de un telespectator despre faptul că pe data de 9 septembrie, la postul de televiziune ITV, în orele dimineții (ora 9:40-11:00), a fost difuzată o producție cinematografică, conținutul căreia a inclus o serie de secvențe ce pot afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor. Mai exact, potrivit sesizării, conținutul difuzat a reflectat „acte de violență bazate pe spiritism, misticism, sinucideri în lanț și omucideri”. 

Pe acest caz, CJI a expediat o notificare în scris companiei Media Pro Group, fondatoarea postului de televiziune ITV cu solicitarea de a clarifica dacă faptele semnalate sunt adevărate. 

Menționăm că, la recepționarea unei sesizări cu privire la abateri în premieră, Centrul pentru Jurnalism Independent trimite notificări redacțiilor vizate pentru a fi remediate. În cazul în care abaterile vor persista, CJI va formula petiții pe care le va expedia Consiliului Audiovizualului.

Platforma T(V)E Privește! a fost lansată în vara anului 2020. Prin intermediul acestui instrument interactiv, consumatorii media au posibilitatea să raporteze cazurile pe care le consideră problematice în timpul când vizionează diverse programe audiovizuale. Cetățenii pot raporta încălcările pe care le-au sesizat la un post de radio sau TV din ţară, completând un formular la rubrica Depune o plângere în care indică denumirea postului, denumirea și ora programului/emisiunii şi încălcarea ce a fost admisă/observată. Încălcările se referă la conținutul neconform cu deontologia şi etica jurnalistică și cu legislația în vigoare. 

Sursa foto: https://www.siblondelegandesc.ro

Social Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *