Reportaje lipsite de etică și corectitudine jurnalistică la NTV Moldova, sesizate de telespectatori

Mai multe sesizări ale telespectatorilor, depuse pe Platforma T(V)E Privește! la sfârșitul lunii august, invocă încălcări ce țin de etica și corectitudinea jurnalistică în cadrul emisiunilor informative la postul NTV Moldova, precum și asigurarea dreptului cetățenilor la informație veridică și imparțială. În plângerile lor, consumatorii media citează prevederi ale Codului serviciilor media audiovizuale, potrivit cărora, în cadrul emisiunilor de ştiri şi dezbateri trebuie să fie asigurate imparțialitatea, echilibrul și favorizată libera formare a opiniilor „prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie”.

În unul dintre subiectele vizate – „Se așteaptă un nou val de ridicare a prețurilor” – (buletinul de știri de la ora 21:00, ediția de limbă rusă), difuzat pe 19 august, se relatează despre unele pronosticuri privind scumpirile din toamnă, anunțate de către prim-ministra Natalia Gavrilița în discuție cu Octavian Armașu, șeful Băncii Naționale. În știre sunt incluse comentariile economistului Mihail Poisic, care însă, în loc să explice cauza scumpirilor anticipate și, eventual, să facă legătura cu majorarea pensiilor minime până la 2.000 lei, se referă doar la incompetența guvernului, acuzând noua conducere de greșeli, din știre nefiind clare care sunt acestea. „Țara și așa se află într-o criză mare. Și în continuare se va menține o situație complicată din cauza că la conducere au venit persoane diletante, care nu au experiență de conducător. Din actuala conducere, doar trei persoane au experiență de conducători. Ceilalți sunt ONG-iști, au venit din stradă, nici închipuire nu au despre guvernarea țării”, a declarat el. 

În opinia telespectatorului, Mihail Poisic a avut un discurs tendențios, a folosit generalizări, iar jurnaliștii de la NTV Moldova nu au asigurat pluralismul opiniilor pe un subiect aflat în discuții contradictorii. Odată ce s-a menționat despre incompetența guvernului, normele deontologice cer prezentarea replicii care să răspundă la acuzații. Chiar dacă se încadrează în limitele independenței editoriale și libertății de exprimare, reportajul este lipsit de etică și corectitudine jurnalistică. La finalul subiectului sunt aduse și unele argumente obiective ale economistului Roman Chircă, directorul Institutului Economie de Piață, precum și date ale Biroului Național de Statistică.

Lipsa corectitudinii jurnalistice este invocată și în sesizarea ce se referă la buletinul informativ de limbă rusă (ora 21:00), difuzat pe data de 27 august, de Ziua Independenței. „Am privit noutățile la mai multe posturi TV din țară. Regret că NTV Moldova a informat despre programul de festivități al zilei tendențios, selectiv și lipsit de echidistanță”, se arată în notificare. În plângere se menționează că subiectele au fost realizate cu accente critice, în context negativ, inclusiv voxul „Nu simt independența”, care a inclus opiniile selective ale persoanelor intervievate în stradă – toate femei și toate de aproximativ aceeași vârstă. 

Menționăm că, potrivit Codului serviciilor media, „în cadrul programelor audiovizuale de ştiri, pentru care exactitatea şi corectitudinea sunt esenţiale, relatările trebuie să provină din surse sigure, suficient documentate sub aspect factologic, cu o abordare credibilă şi imparţială a evenimentelor, cu reflectarea echilibrată a diferitor opinii”.

Foto: Captură NTV.md

Social Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *