RTR Moldova, sancționat pentru dezinformare despre ziua de 9 Mai în cadrul unui matinal de divertisment

Consiliul Audiovizualului (CA) a sancționat cu 13.000 de lei compania TV-Comunicaţii Grup, fondatoarea postului de televiziune RTR Moldova, pentru răspândirea, în cadrul emisiunii matinale de divertisment „Новое Утро!”/ (din rusă, „Buna dimineața!”), a unor relatări false cu privire la „încercările puterii de a interzice una din cele mai mari sărbători, Ziua Victoriei”. Sancțiunea a fost aplicată în cadrul ședinței din 16 mai, în baza petiției expediate de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), prin intermediul platformei T(V)E Priveşte!, a sesizării organizației Comunitatea WatchDog, dar și a autosesizării membrei CA Larisa Turea. Ea a propus anterior să fie monitorizate mai multe posturi de televiziune la capitolul reflectării subiectelor „în contextul promulgării din 19 aprilie a legii ce interzice în Republica Moldova afișarea însemnelor asociate cu agresiunea militară a Federației Ruse în statul suveran Ucraina”. 

În petiția Centrului pentru Jurnalism Independent, postul RTR Moldova a fost vizat pentru faptul că, în cadrul ediției din 20 aprilie, moderatorii programului „Новое Утро!” au răspândit o serie de informații speculative pe marginea Panglicii Sf. Gheorghe, precum și în raport cu limba rusă. Relatările false cu privire la „interzicerea sărbătorii de 9 Mai” de către guvernarea de la Chișinău au fost completate cu alte afirmații ale prezentatorilor: „Dar fie ce-o fi cu puterea de la Chișinău. Iată, de exemplu, locuitorii Transnistriei și conducerea de acolo scuipă de sus pe aceste interdicții”; „Liderul administrației de la Tiraspol a declarat că transnistrenii își vor prinde cu mândrie la piept panglica Sf. Gheorghe și îi vor primi pe toți acei cărora, pe pământul natal, li s-a interzis să-și comemoreze buneii învingători în război”. 

Este o afirmație falsă. Prezentatorii nu aduc niciun argument bazat pe realitate, dar speculează pe marginea Panglicii Sf. Gheorghe, pentru purtarea căreia autoritățile «promit să dea amenzi necruțătoare și chiar să tragă la răspundere administrativă», se spune în sesizarea telespectatoarei. În cadrul emisiunii, moderatorii au speculat și pe seama limbii ruse, un alt factor pe care unii și l-ar dori destabilizator în societate: «Ce-i drept, mulțumim că, deocamdată, despre panglică ni se permite să vorbim… chiar și în limba rusă», au afirmat prezentatorii la ecran.

Autoarea sesizării înregistrate pe platforma T(V)E Priveşte! ne-a scris că  aceste afirmații eronate se înscriu în acțiunile de destabilizare a situației din țară, pe care le promovează anumiți politicieni din Republica Moldova în preajma Zilei Victoriei, și a cerut penalizarea postului RTR Moldova pentru dezinformarea cetățenilor. 

În context, CA a avut în vizor 6 posturi de televiziune (Moldova 1, Prime, Publika TV, N4, TV6 și RTR Moldova), iar rezultatele monitorizării au arătat că la prezentarea subiectelor referitoare la legea promulgată privind interzicerea panglicii Sfântului Gheorghe și a literelor V și Z, considerate semne distinctive de agresiune în Ucraina, postul de televiziune RTR Moldova a comis încălcări evidente ale prevederilor art. 13 al Codului serviciilor media audiovizuale.

Pe de altă parte, în scrisoarea prezentată Consiliului Audiovizualului, reprezentanții postului au informat că RTR Moldova „respectă interdicțiile stabilite de legislația Republicii Moldova și nu provoacă conflicte în societate”, iar referitor la emisiunea „Новое Утро!”, difuzată la 20 aprilie 2022, ora 7:00, „aceasta nu este un program informativ sau analitic, ci unul de divertisment”. De asemenea, în răspunsul oferit Consiliului Audiovizualului se mai spune că „emisiunea nu este o producție proprie, dar achiziționată de la compania TV Content SRL, care a fost deja avertizată despre inadmisibilitatea conținutului prezentat și în eventualitatea unor astfel de situații pe viitor, relațiile contractuale vor fi încetate”.

Membrii CA au constatat că furnizorul de servicii media audiovizuale a încălcat în mod evident prevederile art. 13 al Codului serviciilor media audiovizuale la mai multe puncte, făcând uz de fals și manipulând opinia publică. Iar cât privește programul de divertisment, vicepreședinta CA, Aneta Gonța, a remarcat că prevederile legale cu privire la informarea corectă nu se referă doar la emisiunile informativ-analitice. 

Membrii CA au aprobat propunerea de a sancționa postul RTR Moldova cu amenda de 13.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor ce țin de asigurarea dreptului fundamental la informare, asigurarea distincţiei clare între fapte şi opinii, informarea corectă cu privire la un fapt sau un eveniment, precum și verificarea și prezentarea informaţiei în mod imparţial şi cu bună-credinţă. 

Sursa foto: Captură ședința CA / Privesc.eu

Social Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *