Compania General Media Group Corp, fondatoarea postului de televiziune Prime TV, a fost sancţionată cu avertizare publică de către Consiliul Audiovizualului pentru o ediție a emisiunii „Vorbește Moldova”, în care au fost difuzate scene de violență și limbaj licențios. Decizia a fost luată cu votul unanim al membrilor CA, în cadrul şedinţei din 1 octombrie, când a fost examinată o sesizare la subiect.
Potrivit autoarei sesizării, în cadrul emisiunii „Vorbește Moldova” cu titlul „Masacrul din benzinărie”, difuzată pe 10 septembrie, „în mod repetat au fost difuzate scene de violență şi limbaj licenţios, fără a fi însoţite de semnul de avertizare privind limita de vârstă corespunzătoare difuzării programelor audiovizuale”. Ediția a inclus imagini şocante cu o maşină ce trece peste câteva persoane aflate pe teritoriul unei stații PECO, care încearcă să se ridice, dar nu reuşesc deoarece sunt lovite de mai multe ori de acelaşi autovehicul.
Chiar dacă autorii emisiunii au afişat sporadic avertizarea „imagini care pot afecta emoţional”, iar în partea a doua a emisiunii moderatoarea a menţionat că urmează „scene care vă pot afecta emoţional şi vă sugerez să luaţi copiii de la televizor”, cele difuzate „au fost atât de violente, încât înșiși invitații din studio își acopereau ochii pentru a nu le vedea”. „Se crea impresia că autorii emisiunii și-au propus să șocheze cu orice preț publicul telespectator, prezentând – şi savurând(!) – masacrul în cele mai mici detalii,” potrivit unui consumator media care a depus o plângere pe platforma T(V)E Priveşte! la același subiect.
„Posibil că este la limită, dar pornind de la faptul că ridică anumite subiecte foarte sensibile, care sunt şi ele la limita articolului de violenţă nejustificată, de ce să nu existe aşa emisiune? Dacă vom fi mai catolici decât Papa de la Roma şi vom interzice astfel de emisiuni, violenţa în societatea noastră nu va dispărea”, şi-a argumentat opinia Corneliu Mihalachi, membru CA. De aceeaşi părere a fost şi colega sa, Tatiana Buraga. „Au mai fost şedinţe în care am discutat această emisiune. Într-adevăr, sunt subiecte mai sensibile, care există în societate. Dacă nu vor fi abordate, vor rămâne aşa. Dacă se vor discuta, încet, ar putea să dispară”, a adăugat ea.
Alți membri ai autorității au avut o altă opinie. „Nu s-a pus problema închiderii emisiunii. Să existe, să abordeze tematici tot atât de interesante şi importante pentru societate. Eu acord însă atenţie la limbajul licenţios, ceea ce îşi permit invitaţii şi se transmite în direct. Vorbeşte despre nivelul nostru de cultură şi noi vrem să ridicăm un pic acest nivel în societate, dar cu astfel de abordări – îl coborâm. Limbajul este groaznic. Mai jos nu se poate”, s-a expus Larisa Manole.
„Poate formatul emisiunii nu este cel mai potrivit pentru a forma opinia publică pe aceste subiecte sensibile?”, a întrebat colegul său, Iulian Roşca, adăugând că, dacă sunt mediatizate doar astfel de cazuri ce au loc în societate, oamenii le iau ca atare şi mesajul ar putea fi distorsionat. „Nici imaginile, nici limbajul nu corespund orarului de difuzare, au un impact negativ pentru copii. Nu trebuie de tolerat aşa ceva. Furnizorii de servicii publice ar trebui să se axeze şi pe exemple pozitive, nu doar negative. Încăierări de acestea se întâlnesc peste tot. Ar trebui să găsim subiecte de valoare socială”, a insistat el.
În rezultatul monitorizării postului Prime, membrii CA au admis sesizarea telespectatoarei, sancţionând General Media Group Corp cu avertizare publică prin prisma art.15, alineatul 6 al Codului serviciilor media audiovizuale, care stipulează că „în serviciile media audiovizuale liniare se interzice difuzarea programelor audiovizuale susceptibile de a afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor, în special a celor ce conţin scene de pornografie sau de violenţă nejustificată”. Totodată, membrii CA au atenţionat postul de televiziune privind neadmiterea pe viitor a limbajului licenţios.