Canal 3, sancționat cu 10.000 lei pentru difuzarea unei producții cinematografice cu numeroase scene de violență și limbaj licențios

Membrii Consiliului Audiovizualului (CA) au sancționat cu 10.000 de lei postul Canal 3 pentru încălcarea prevederilor de clasificare a programelor audiovizuale în scopul protecției minorilor. Sesizarea, depusă de Centrul pentru Jurnalism Independent în baza unei plângeri recepționate pe platforma T(V)E Priveşte!, a fost examinată în cadrul ședinței din 12 ianuarie. 

Petiția se referă la faptul că, la data de 21 noiembrie 2021, în jurul orelor 18:00, la Canal 3 a fost difuzat filmul de acțiune „Street Kings” [din engeză, Stăpânii străzilor], cu semnul de avertizare AP (Acord parental). Producția cinematografică a inclus numeroase scene de violență fizică, psihică și limbaj licențios, care pot afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor. 

În urma monitorizării subiectului descris în petiția CJI, Victoria Stețcaia de la direcția de monitorizare a CA a informat că „pe durata difuzării filmului au fost difuzate mai multe scene sângeroase și violente, precum și scene în care eroul principal consumă băuturi alcoolice. Rezultatele monitorizării au atestat, de asemenea, prezența limbajului licențios”. 

În scrisoarea sa către CA, reprezentanții companiei Telestar Media, fondatoarea Canal 3, și-au recunoscut vina, afirmând că-și exprimă regretul „în cazul în care conținutul filmului difuzat a adus atingere intereselor copiilor și a avut un impact negativ asupra minorilor”. Reprezentanții instituției media au mai precizat că își iau „angajamentul să trateze cu mai multă precauție interesele minorilor în procesul de creare a grilei de emisie”.

Potrivit legislației audiovizuale, programele care pot afecta dezvoltarea fizică, mintală, spirituală sau morală a copiilor pot fi difuzate numai dacă vizionarea este restricționată printr-un sistem de acces condiționat. În lipsa unui asemenea sistem, punerea pe post a emisiunilor respective se poate face numai în intervalul orar permis, potrivit clasificării programului în funcție de conținutul acestuia. În cazul dat, filmul urma să fie propus spre vizionare în intervalul 23:00-06:00. Responsabilitatea clasificării producțiilor audiovizuale revine titularilor de licență de emisie.

Cu vot unanim, membrii Consiliului Audiovizualului au decis amendarea Telestar Media cu 10.000 lei. În context, Canal 3 este obligat să difuzeze textul sancțiunii în următoarele 48 de ore de la data adoptării deciziei privind aplicarea sancțiunii sonor și/sau vizual de cel puțin trei ori, în orele de maximă audiență, dintre care o dată în principalul buletin de știri.

Sursa foto: Captură Privesc.eu

Social Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *